ziua 2: South Dakota (cont. 2)

Badlands.

O zona impresionanta. Practic este o zona deluroasa, cu o multitudine de canioane si aprope fara vegetatie. Dealurile sunt formate din roci sedimentare si sol lipicios care tine toata masa asta de nisip/praf/pamant la un loc.

Francezii, Spaniolii si Americanii au denumit zona cam in aceelasi fel: "les mauvaises terres à traverser" , "tierra baldía", "badlands".

Motivul pentru care zona a primit asa un nume este faptul ca atunci cand ploua se creeaza bulgari de pamant care o iau la vale. Practic dealurile incep sa curga si nu se mai opresc decat atunci cand se opreste ploaia. oricand poti sa vezi bulgari de pamant, cam cat o minge de fotbal de mari, la poalele dealurilor, in canioane. Bulgarii sunt dovezi ale precipitatiilor.

Totusi zona este foarte arida. Nici nu vad cum ar putea sta in picioare dealurile astea daca ar ploua tot timpul. Iar vegetatia este aproape inexistenta. Chiar si asa zona a fost mult timp locuita. Mai intai de vanatorii de mamuti si bizoni, apoi de crescatorii de vite. Atunci cand vanatul a disparut, oamenii s-au mutat in zone mai primitoare.

Dupa Badlands am plecat spre Mt. Rushmore (multele cu presedinti). Insa pe autostrada am vazut o reclama la un oras din 1880. Cum era inca devreme si nici o graba sa ajunge intr-un anumit loc, la un anumit timp, am tras pe dreapta. Si bine am facut.

Orasul era intr-adevar pastrat asa cum era in 1880. Cu toate cladirile necesare: banca, hotel, studio photo, inchisoare, bar, biserica plus casutele localnicilor. Mai multe detalii/poze AICI.

Dar partea cea mai interesanta a fost dupa ce am inchiriat un costum de epoca. Experienta a fost incredibila !!! Parca eram intr-un film. Mi-au dat tot: de la pantofi la margele si palarie. Iar rochita imi venea ca si turnata: perfect, perfect !!! Si pe lungime si pe latime.

Inchiriatul a fost $5 (as fi platit si 15 pentru experienta asta :D). Dupa ce iti alegeai costumul puteai sa mergi pe oriunde prin oras si sa faci poze. Asa ca am iesit afara. Ma simteam ca un model la sedinta foto :D:D:D:D:D.

Iar asta nu e tot... in timp ce Vlad imi facea poze, un domn m-a intrebat daca poate sa-mi faca si el poze. Iar atunci cand m-am intors sa returnez costumul, doamna de acolo mi-a spus ca a auzit ca oamenii m-au rugat sa-i las sa-mi faca poza. :D Sunt celebra.... macar pentru 1880 :D haha.

Ultima oprire: Mt. Rushmore. Nu sunt prea multe de spus despre monument. Este asa cum il stim cu totii :D. Dar acolo am vazut cel mai frumos curcubeu:foarte bine conturat, culori extrem de puternice si ocupa tot orizontul. Si mai mult, la inceput se vedeau 2, unul mai puternic si unul mai slab.

Una peste alta, ziua a fost excelenta. Si vremea de asemenea. Pana acum vreamea a tinut cu noi (mai putin prima zi cand a plouat tot drumul). Dar atunci am condus, deci nu a contat prea mult.

Prima noapte in cort a fost la Mt. Rushmore pentru ca zona era foarte frumoasa iar noi eram deja obositi si sa mai mergem inca 3 ore pana la Yellowstone nu era o idee prea atragatoare.

Ziua 2: South Dakota (cont.)

De la motel ne-am ales cu o cafea foarte buna si un ghid pentru zona respectiva. Ceea ce nu a fost rau de loc dat fiind ca :

1. Era foarte devreme si dormisem destul de putin si

2. nu prea stiam ce se gaseste pe acolo iar ghidul nostru nu dadea prea multe detalii.

Asa am gasit prima atractie: Mitchell, SD. Teoretic ar fi trebuit sa fie o asezare indiana foarte veche acolo dar, or nu ne-am uitat noi bine or nu mai ramasese decat muzeul satului. Si cum era prea devreme pentru a intra la muzeu am hotarat sa trecem peste. Pana la urma, cine se duce la muzeu la 10 dimineata ?

Urmatoarea atractie -de altfel indicata prin muuulte panouri publicitare- era Palatul de Porumb (Corn Palace). Este de fapt terenul de basket pentru echipa statului insa exteriorul este acoperit, in intregime, cu porumb. Iar modelul se schimba in fiecare an. Pe wiki sunt mai multe imagini din diferiti ani.

Nu am stat prea mult pe acolo ca nu erau prea multe de vazut. Ne-am facut noi prieteni (Zeke), am alungat lacustele (care erau peste tot) si norii (care ne cam amenintau) si pe aici ti-e drumul.

Aaaa.... dar stai ca nu a fost tot. Ce suveniruri crezi ca ne-am luat ?

Pai binenteles PORUMB :D. Doar ca erau lumanari in forma de porumb. Tare simpatice. Acum s-au cam consumat dar o sa incerc sa le fac o poza poate se mai distinge forma.

Si bijuterii indiene, bineinteles :). Vlad mi-a cumparat un medalion din sticla care a fost apreciat pe tot parcursul excursiei.

Urmatoarea oprire: Badlands.

Ziua 2: South Dakota.

Ne-am culcat pe la 2:30 cu gandul sa dormim pana la 9:00 pentru ca a doua zi mai erau multe drumuri de umblat si multe lucruri de vazut.

La 7:15 am insa.....cocosul era la usa si incerca sa intre in camera. Ei.... bine, bine. Nu era un cocos adevarat dar pentru ca ne-a trezit putem sa-i spunem si asa. Noroc ca am bunul obicei sa incui usa cu toate yalele ca altfel intrau peste noi.

Dar hai sa va dezvalui misterul (Vlad s-a dus sa vada cine insista asa tare sa intre in camera). Erau 3 femei din specia mormonilor (?!). E doar o parere pentru ca habar nu am ce erau, dar stiu ca erau dubiosi.

Ii vezi acolo in spate ? Este reprezentata partea masculina in poza dar nici partea feminina nu arata mai bine. :). Daca isi mai aduce cineva aminte cum se numea filmul cu oamenii care au ajuns intr-un satuc unde nimic rau nu se intampla, dar de fapt toti complotau sa ii omoare- sa imi spuna si mie. Vreu sa pun un link aici dar nu stiu la ce :D.

Cam asta a fost sentimentul meu cand am ajuns in orasel, noaptea tarziu. Iar a doua zi parea sa mi se confirme :D. Dar spre deosebire de personajele din film, noi stiam drumul si aveam si mijloc de transport :D. Dar tot am plecat repede, repejor.

Buunnn.... deci erau trei femei. Ce cautau acolo? Ziceau ca au vorbit la motel si in dimineata respectiva trebuiau sa faca schimb de camere. Asta era noua lor camera. Pai bine....eu inteleg asta. Dar la ora 11:00 am cand trebuie sa predai cheia de la camera....nu la 7:00. 7:00 e cu nopatea in cap nu e dimineata :(

Intelegatori cum suntem (mai mult Vlad decat eu) le-am spus ca ne strangem lucrurile si plecam. Drept urmare in 30:00 min eram in parcare si faceam poza de mai sus ;)

Cum se cucereste vestul (Americii): ziua 1

Nimic prea mult de zis. Drept sa spun nici nu am plecat :D dar maine stiu ca nu o sa am timp sa scriu. Urmeaza un drum de 16 ore si 1000 de mile pana la Sioux Falls. Nimeni nu a zis ca a fost usor de cucerit vestul salbatic ;)

Va tin la curent cu noutati daca se intampla ceva interesant.

Update: intr-adevar am mers 1070 de mile. De la 6:30 am pana la 2:00 am a doua zi. Drumul nu a parut atat de lung ca eram extrem de incantati. Insa nu am mai ajuns la Sioux Falls pentru ca la Chicago am stat o ora in trafic. Si nu intrasem in oras...eram pe centura/autostrada :(

Drept urmare ne-am oprit can am intrat in South Dakota. Prima incercare a fost nereusita. Toate motelurile (cam vreo 5-6) erau pline cu motociclisti. Tocmai se terminase Sturgis-ul si se intorceau acasa. Partea buna e ca am aflat ca exista un festival pentru motociclisti. Partea proasta e ca a trebuit sa mai mergem sa gasim alt loc de cazare.

Buuunnnn..... deci prima incercare a fost nereusita. A doua oara am mers insa la sigur (cel putin sigur dpdv al cazarii). Am cautat rapid pe internet unde mai sunt moteluri si am gasit un orasel mic, mic (Canistota, SD). De fapt am folosit cuvinte prea mari pentru locatia respectiva.

Oricum aveau cazare si asta era tot ce conta. Am sunat si ne-au confirmat ca mai au o camera libera si o pastreaza pentru noi. Am fixat locatia pe GPS si am pornit la drum. Drumul insa se arata destul de ciudat. Pustiu peste tot. Numai lanuri de porumb. Destinatia insa arata putin mai bine (aici e un link cu pagina lor de web ;) ). O casuta cu vreo 20 de camere si un bar peste drum. Lumea inca mai venea de la bar la 2:00 cand am ajuns noi. Semn bun :D

Cam asta a putut aparatul meu surprinde pentru ca era extrem de cald si umed afara si el venea de la racoarea masinii.

Oricum asta nu e tot. Stai sa vezi ce s-a intamplat a doua zi ...

Aaaa..... era sa uit ce era mai important. Nu numai ca am gasit cazare. Dar avea si cada cu jacuzzi :D:D:D:D. Cine si-ar fi putut imagina ca in mijlocul lanului de papusoi se poate pune jacuzzi :D

Ziua 9: inapoi in Pittsburgh

Gata...vacanta s-a terminat. Ne-am inpachetat lucrurile, am abandonat CocoNut-ul cel imens pe balcon (dar l-am luat pe cel furat de Vlad din copac) si am tras de genti pana la autogara.

Era 7:30 dimineta dar in blugi si tricou eram prea imbracati asa ca la autogara ne-am luat un suc natural de portocale sa ne mai racorim.

Pe drum insa nu am uitat sa ne oprim la Segnior Frogi sa face o ultima poza :D.

Ziua 8: Tulum

De stiut: la Tulum a fost singura asezare Maya construita pe plaja. Toate celelalte erau construite in interiorul peninsulei, in mijlocul padurii tropicale, a lianelor si palmierilor. Drept urmare trebue sa vedem si noi cum e, mai ales ca e autocar care ne duce pana acolo.

Hmmmmmm....azi este practic ultima zi de Mexic si ne-a mai ramas de vazut asezarea Maya de la Tulum. Cu siguranta mai sunt multe alte lucruri dar Tulumul este asa de aproape (este drum cam de o ora cu autocarul) incat parca nu merita sa il ocolim. Apoi...plaja am facut indestulator (poate chiar prea mult daca tinem cont de culoarea pielii) incat Tulum este optiunea aleasa in unanimitate.

Astazi nu am sa dau prea multe detali cu privire la asezare pentru ca trebuie mai intai sa citesc ghidul dar am sa revin cu completari de indata ce ma informez.

Imaginile din interiorul site-ului sunt impresionante: intrarea se face printr-un gang destul de strampt si nu prea inalt iar tot orizontul este dominat de mare. De altfel toate cladirile sunt foarte mici (e.g. de fiecare data cand treceam printr-o incapere trebuia sa ne aplecam ca nu incapeam). De altfel este foarte interesant de remarcat ca mexicanii de acum, din Yucatan, seamana foarte bine cu stramosii lor Mayasi. Daca se mai si imbraca ca ei, ai putea sa juri ca s-au reincarnat Mayasii.

De vizitat am vizitat ca de obicei...nimic nou aici...asta pana cand am vazut prima iguana :D .... cam de vreo 30-40 cm....statea linistita la margine potecii si asculta grozaviile turistilor. De atunci am inceput sa vanam soparle insa vanatoarea s-a demonstrat a fi destul de riscanta. De indata ce paraseai poteca puteai linistit sa calci pe coada vr-unei soparle care dormea in iarba. Asta am aflat cand am facut cativa pasi in afara potecii ca sa fiu mai aproape de o soparla....si cand colo, eram foarte aproape de alta, dar la nivelul gleznei, nu a ochilor. Dupa inca vreo doua soparle din astea am inceput sa le vedem ca parte a decorului si nu ne-au mai starnit interesul.

Dupa cateva ore de stat in soare, ne-am indreptat catre plaja...meritam o baie racoroasa. Apoi, bine-inteles ca ni s-a facut foame asa ca am intrat in primul restaurant pe care l-am gasit. Restaurant....hmmmm...asta e cam mult spus. Hai sa-i zicem “Cantina” pentru ca era o bucatarie mare, deschisa cu o tejghea in fata. O domnisoara iti lua comanda si o transmitea in spate, la colegii ei bucatari sau in stanga, la colegul ei barman J. Podeaua era din nisip iar mesele din exterior erau direct pe plaja. Locul super !!!! Mi-a placut tare mult si mi-ar placea sa merg odata acolo o saptamana. Aproape de plaja si mancare buna si ieftina. Ce iti poti dori mai mult?

Ziua 7: Punta Alen

Gataaaa......am luat masina !!! Yuhuuuuuu !
Vlad s-a dus si a preluat masina, eu am ramas in hotel sa strang ce ne trebuie pentru drum si sa iau la pachet doua croisante si o cafe si pe aici ti-e drumul.

De mers, am mers bine... pana la intrarea in Rezervatie. Jeep-ul... fermecator !!! Asa cum ma asteptam. Nu era luxos (capota e din pnaza mai groasa iar geamurile ei sunt din plastic) dar senzatia e minunata. Parca eram in filme.

Insa odata intrati in rezervatie, drumul s-a stricat. Si pe distante semnificagtive....era rau de tot. La un moment-dat am crezut ca o sa ne rasturnam, asa de rau era balansul. Practic mergeam din groapa in groapa. Pe alocuri, drumul era o fasie intre doua portiuni de apa...laguna si Marea Caraibelor.

La dus a fost bine pentru ca eram nerabdatori sa vedem ce e la capatul.... peninsulei !. Practic este cel mai sudic punct daca mergi numai pe litoralul Marii Caraibelor, de la Cancun la ... Punta Alen. De asemenea, am mers pe langa furtuna...tot drumul...si ne intrebam cand o sa ne loveasca si ne rugam sa apucam sa vedem ceva pentru ca mersesem destul si indurasem multe :D.

Impresiile sunt amestecate...zona este absolut incantatoare...cu strazi de nisip si...MAREA in toata splendoarea ei, cu cocotieri care ii umbresc malurile..... DAR..... gunoaie foarte multe. In plina rezervatie....pet-uri, sticle, hartie,... orice iti puteai imagina... sau NU !!! Este atat de trist ca asa ceva poate sa existe.... Ma intreb daca plasticul a adus ceva bun umanitatii (asta daca am putea compara cu tot raul creat). Furtuna...de asemenea a asteptat sa ne termnam plibarea...si pozele. S-a abatut asupra zonei numai cand ne-am asezat la masa, inainte sa ne intoarcem in Tulum. Cred ca imaginiile spun totul despre zona...mai mult decat as putea eu povesti.... insa am preferat sa tin la distanta partea urata a zonei pentru ca imi place sa-mi amintesc totdeauna ce e frumos.

La intoarcere, am luat un CocoNut (de fapt doua...unul de pe jos...gigantic!!!! si unul din copac....tanar !!!! :). Apropos....pe cel din copac inca il mai avem si nu indrasnim sa il desfacem :D ). Si pentru ca era destul de devreme ne-am hotarat sa ne oprim la Cenote...sau mai bine zis sa mergem sa vedem unde sunt. Am ajuns la timp ca sa le si vizitam (pentru ca odata cu apusul soarelui si cenotele se culca.

CENOTE-le sunt de fapt lacuri subterane care ies la suprafata printr-o deschizatura sub forma de fantana. Sunt singura sursa de apa potabila din peninsula Iucatan insa se intind pe sute de kilometri (numai sub pamant). Senzatia este incredibila !!!! E ca un scuba-diving in apa dulce si racoroasa. Iar mie, care nu am experimentat scufundarea niciodata, mi s-a parut incredibil !!!! Asta ma face sa imi doresc o excursie de scufundari :D. Poate in Hawaii in a patra saptamana de miere :D.

Oooookkkkk.... am terminat cu scufundarile si ne-am hotarat sa plecam..insa inainte ne-am mai plimbat prin parcul care imprejmuia zona. Dar pentru ca aveam multe lucruri la noi, ne-am hotarat mai intai sa le punem in ordine...ca sa stam linistiti.....buuuunnnn.... hai sa scoatem cheia de la masina sa o avem la indemana (mai ales ca noaptea se apropia destul de repede).

UNDE E CHEIA DE LA MASINA ????

Am cautat-o peste tot...in husa de la aparat, in pantaloni, in rucsac, la ponton unde am intrat in apa, la toaleta............peste TOT. Am vorbit pana si in spaniola cu oamenii care se administrau locul respectiv (pentru ca engleza nu stiau) sa ii intrebam daca au gasit vreo cheie. Deja ne faceam planuri (fiecare in mintea lui) ce o sa facem in noaptea care urmeaza....aveam o masina (in care am intrat pentru ca geamurile de la capota erau prinse cu fermoar si arici) dar nu puteam sa o pornim si eram cam la 60-70 km de hotel. Norocul cel mare a fost cu Vlad (el a ratacit cheia dar tot el a gasit-o) care s-a gandit sa mai caute o data in husa de la aparat !!! Intr-un buzunare...destul de nefolosit... a gasit cheia !!!!

Acum nu stiam ce sa mai fac !!! Sa-l cer ca nu e niciodata atent ce face cu lucrurile importante (acte, chei...) sau sa-l laud ca a fost responsabil si a pus cheia intr-un loc sigur !!!

Am preferat sa rasuflu usurata ca putem dormi intr-un loc confortabil si am plecat spre casa. Imi pare rau ca nu avem nici o poza....dar cine se mai gandea la poze atunci ?